Despre Vioara Stradivarius Elder-Voicu

- de Alexandru Tomescu

Nu cred să existe bucurie mai mare pentru un violonist ca aceea de a cânta pe o vioară ieşită din mâinile lui Antonio Stradivari. Încă de când eram mic le-am ascultat sunetul (în înregistrările unor violonişti celebri precum David Oistrach, Arthur Grumiaux sau Zino Francescatti) şi am visat la ele. Zicala “fii atent la ce visezi, căci s-ar putea ca visul să devină realitate!” s-a adeverit. Astfel, anul trecut, într-o frumoasă dimineaţă de noiembrie, am primit vioara la care râvneşte orice violonist român: Stradivarius Elder-Voicu. Însuşi numele ei vorbeşte despre un trecut plin de succese; cu siguranţă nu este deloc uşor să te ştii succesorul marelui nostru violonist Ion Voicu. Eu am luat-o ca pe o provocare; aceea de a arăta lumii întregi de ce sunt capabil cu adevarat. De nenumărate ori simţisem pe scenă nevoia unui plus de putere a viorii, mai ales în concertele mari, în care instrumentul solist trebuie să ţină piept întregii orchestre. Cu câtă încântare am descoperit naturaleţea şi aparenta lipsă de efort cu care Stradivarius-ul domină sonorităţile orchestrale! Este mai mult decât un vis, este o poartă deschisă către marea muzică.

Foarte mulţi au fost uimiţi văzând Stradivarius-ul “în carne şi oase”: o vioară cât se poate de obişnuită, nici mai mică, nici mai mare, în niciun caz poleită cu aur sau bătută cu diamante ca să-i justifice preţul exorbitant. Atunci unde este secretul, ce o face să fie atât de deosebită de toate celelalte viori? Răspunsul nu este vizibil, ci mai degrabă audibil: un Stradivarius există şi trăieşte cu adevărat doar atunci când este cântat într-o sală de concert, în faţa iubitorilor de muzică. Câte astfel de viori minunate nu aşteaptă prin vitrine prăfuite de muzee sau prin seifuri de bănci momentul în care vor putea vibra din nou, momentul în care îşi vor putea face auzit din nou glasul?

Cel mai frumos moment trăit cu vioara Stradivarius: acela în care văd şi simt bucuria din ochii şi sufletele oamenilor, după un concert. Atunci simt că îmi împlinesc menirea mea de artist: de a aduce lumina cu ajutorul limbajului iubirii – muzica.

(Fotografie de Cosmin Bumbuţ)