Cum e să cânţi pe vioara Stradivarius?

- de Alexandru Tomescu

Cred că am auzit această întrebare de zeci de ori, ba nu, deja de sute de ori de când am primit celebrul instrument. Cel mai sincer raspuns ar fi „veniţi la urmatorul meu concert şi veţi vedea şi veţi auzi şi atunci veţi înţelege!”. Findcă este vorba despre o experienţă la care cuvintele sunt palide, iar adjectivele stângace. Este ceva ce trebuie trăit, pentru fiecare altfel, de fiecare dată diferit.

Când cânt pe Stradivarius am întotdeauna o senzaţie copleşitoare de libertate. Da, acesta este cuvântul: libertatea de a visa, libertatea de a fi eu însumi într-un mod plenar. Nimic, nici măsurile de siguranţă cu totul speciale, nici momentele când realizez că ţin în mâini o parte deosebit de importantă şi de celebră a patrimoniului naţional al României, nu mă poate opri din bucuria de a cânta!

Atunci când am primit vioara, am făcut o promisiune: o voi duce în toate colţurile ţării pentru ca toţi românii sâ o poată auzi live măcar o data! Este un proiect foarte îndrăzneţ şi ambiţios, fără îndoială. Suntem pe drumul cel bun: la turneul Stradivarius din 2008 sălile de concert au fost neîncăpătoare, afluenţa publicului depăşind orice aşteptări.

Anul acesta vom merge însă mai departe: vioara Stradivarius devine simbolul unei campanii sociale, de sprijinire a Asociaţiei Nevăzătorilor din România. Împreună cu Horia Mihail am decis să dedicăm în întregime turneul din 2009 acestei cauze nobile. La urma urmei, este o decizie fireasca: muzica a adus întotdeauna lumina în sufletul celor care ştiu s-o asculte.

(Fotografie de Cosmin Bumbuţ)